În urmă cu puțin timp, Primăria Sectorului 4 a făcut un anunț neașteptat, care a produs agitație în rândul bucureștenilor. Circulația va fi blocată pe un tronson foarte aglomera din zona de centru a Capitalei.
Pasajul Unirii va avea de suferit modificări considerabile, potrivit ultimului anunț făcut public de către oficialii primăriei Sectorului 4. Tronsonul va fi închis pentru reparații în următoarea perioadă și va fi redeschis abia în această toamnă. Bucureștenii nu au primit cu prea mult entuziasm această veste.
VEZI ȘI: E LIBER ÎN DREAPTA? LIBER. CUM CIRCULA ACEASTĂ ŞOFERIŢĂ PRIN BUCUREŞTI
În urmă cu puțin timp, oficialii primăriei din Sectorul 4 au anunțat că, începând cu data de 19 iunie, tronsonul de la Pasajul Unirii va fi închis. Decizia a fost luată ca urmare a începerii lucrărilor de consolidare a structurii și a arhitecturii pasajului. Deoarece au fost nevoiți să închidă unul dintre cele mai traversate drumuri, autoritățile au anunțat că au găsit o modalitate sigură prin care șoferii vor putea traversa în continuare orașul. Accesul se va face de această dată pe deasupra Pasajului Unirii.
„Vor fi înlocuite toate elementele arhitecturale degradate, care se pot oricând desprinde și pune astfel în pericol viața oamenilor, partea carosabilă va fi refăcută de la zero, cu delimitarea și semnalizarea clară a benzilor de circulație, precum și a spațiului ce separă cele două sensuri de mers, iar rețelele edilitare de apă-canal vor fi schimbate. Totodată, actualul sistem de iluminat din interiorul pasajului va fi înlocuit cu unul care să sporească la maximum vizibilitatea în tunel.”, a transmis Primăria Sectorului 4.
Pentru a grăbi pe cât posibil lucrările, autoritățile au decis că este mai bine ca muncitorii să lucreze în ture de zi și de noapte. De asemenea, se vor executa lucrările aferente de reabilitare pe ambele sensuri de mers. În acest moment, Pasajul Unirii face parte din categoria construcțiilor cu un grad mare de risc de prăbușire.